Acest document din anul 1984 a fost obținut de la ÁBTL (Arhivele Istorice ale Serviciilor de Siguranță Națională din Ungaria).
41-L-3053/1984.
67/9-5713/ 23 NOI 1984 Strict secret!
388
ACȚIUNI PREVENTIVE ALE AUTORITĂȚILOR ÎNAINTE DE CONGRESUL AL XIII-LEA PCR
În ultima vreme, conducerea partidului și a statului român au fost îngrijorată de nemulțumirea socială generată de condițiile de viață care se deteriorează, respectiv de intensificarea acesteia, și de posibila activizare a opoziției politice+ înainte de Congresul al XIII-lea al PCR, de aceea a emis următoarele ordine:
– Ministerul de Interne să ia măsuri pentru îmbunătățirea aprovizionării cu alimente de bază în zonele în care este concentrată clasa muncitoare;
– Ministerul de Interne și organele militare de păstrare a ordinii să ordone un nivel sporit de pregătire și să intensifice activitățile operaționale și preventive pentru a menține disciplina, respectiv pentru a asigura pacea și ordinea în cursul pregătirilor și activității Congresului PCR. Ca urmare a acestor ordine, organele române de ordine și-au intensificat activitățile începând cu 22 octombrie, în principal în următoarele domenii:
– cercetarea și investigarea cercurilor criminale și de opoziție. Au conversații, ca avertisment, cu cei care au fost sancționați în trecut pentru „judecarea sistemului”.
– verificarea cetățenilor români de origine maghiară și germană / verificarea scrisorilor, percheziții domiciliare/. Intelectualii din aceste cercuri se află sub supraveghere specială.
– controlul circulației persoanelor,
– patrularea districtelor majore, asigurarea celor mai importante obiecte și instituții.
+ Autoritățile române consideră că prin pregătirea acțiunilor anti-guvernamentale se înțelege, printre altele, faptul că, în noaptea de 20 spre 21 octombrie, persoane necunoscute au pătruns în redacția „România Literară” din București, au deteriorat conexiunea telefonică a redacției și au furat câteva mașini de scris / în România, autoritățile de poliție înregistrează mașinile de scris din proprietate privată/.
Primit de NKO (Departamentul pentru Relații Internaționale) pe 13 noiembrie 1984. Întocmit: în 2 exemplare. 1 exemplar Direcția Grupului I/III. 1 exemplar arhivă. Întocmit de: KE.
ÁBTL, 1.11.4, seria II, I-III/1984 21.
Acest document din anul 1984 a fost obținut de la ÁBTL (Arhivele Istorice ale Serviciilor de Siguranță Națională).