Acest document din anul 1984 a fost obținut de la ÁBTL (Arhivele Istorice ale Serviciilor de Siguranță Națională din Ungaria).
I-III
Raportul nr. 8/2-6/1984.!
Pentru 1! 67/9-6015/ 11 DEC 1984 G.: Ka-né. |
STRICT SECRET!
EXTREM DE IMPORTANT! |
Obiect: Tensiuni existente în conducerea României.
RAPORT INFORMATIV
I. 20 noiembrie 1984.
- Peter Steinreich, Ass. Prof., Central and Eastern European Institute, Columbia University.
- La propria inițiativă
- consideră că este foarte probabil
- materiale, rapoarte ale institutului CIA
- „Bende” tm.
- Este înaintat la cererea centrală de informații. Deși informația se referă în primul rând la situația din familie, este o adăugire la modul în care abordează problema cercetările de aici privind Estul.
New York, 28 noiembrie 1984.
Móri
ÁBTL, 1.11.4, seria II, I-III/1984 15.
Congresul al XIII-lea al Partidului Comunist Român l-a reales pe Ceaușescu, însă nesiguranța a crescut. La București, CIA a recepționat informații potrivit cărora tinerii funcționari de partid sunt nemulțumiți de guvernarea de 20 de ani a președintelui. Înainte (septembrie), fiul fostului prim-ministru Maurer s-a întâlnit cu fiul președintelui, succesorul său ales, cu Nicu Ceaușescu. În cadrul întâlnirii i s-a spus că a sosit timpul ca tehnocrații să conducă țara înainte ca guvernarea dictatorială a tatălui său să cauzeze un alt declin economic. Potrivit unor informații, tânărul Maurer este arestat la domiciliu.
Președintele nu mai percepe realitatea care se manifestă în țară, trăiește o viață din ce în ce mai retrasă, potrivit rapoartelor nervozitatea sa s-a agravat semnificativ. Într-o oarecare măsură, puterea a ajuns în mâinile Elenei Ceaușescu – un exemplu recent în acest sens este numirea prietenei sale, Lina Ciobanu, la conducerea Consiliului Sindicatelor –, care păstrează legătura cu lumea exterioară. Problema Elenei însă este faptul că nici funcționarii, nici românii simpli nu o plac. Nu le place că emite ordine constant și se poate observa și un oarecare sabotaj. De aceea Elena se bazează pe ajutorul lui Nicu, însă el încă nu are suficientă autoritate pentru a obține puterea fără ajutorul părinților săi. Această interdependență indică, de asemenea, faptul că posibila cădere a unui membru al familiei poate aduce cu sine căderea întregului clan.
ÁBTL, 1.11.4, seria II, I-III/1984 16.
Acest document din anul 1984 a fost obținut de la ÁBTL (Arhivele Istorice ale Serviciilor de Siguranță Națională din Ungaria).