Despre

„1984 vs ACUM” este o comparație vizuală între anul 1984 și zilele noastre în mai multe țări care au făcut parte din blocul comunist: România, Germania (RDG), Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și Polonia.

„1984 vs ACUM” pornește de la o experiență personală: în vara anului 1984 aveam 15 ani. În 1984, împreună cu părinții, am făcut o călătorie de o lună în câteva dintre fostele țări socialiste.

În 2014 și în 2020 am refăcut acest traseu împreună cu fiul meu, Andrei Lumpan. Ne-am propus să observăm schimbările: am refăcut fotografii cu unele dintre locurile pe care le vizitasem în 1984, am vizitat muzeele comunismului, am făcut interviuri cu oameni care ne-au ajutat să înțelegem mai bine schimbările din aceste țări.” – Dragoș Lumpan

Ce am făcut în cele trei drumuri:
În 1984: după cum spune unul dintre cei intervievați „România în 1984 era o mare închisoare în aer liber”. A ieși din România era un lucru foarte complicat; chiar și în țările socialiste, „vecine și prietene”. Pe atunci pașaportul nu stătea în sertarul tău, ci în sertarul lor: la miliție. Ne-am bucurat că ne-au dat la toți trei pașapoartele pentru o lună. Termen pe care l-am respectat cu strictețe și frică. Am călătorit cu mașina, am dormit în cort și am mâncat pe măsuța din fața cortului. În acel drum de 30 de zile am făcut aproximativ 350 de fotografii. Pentru zilele noastre este foarte puțin, dar pentru condițiile de atunci e mult: în România se găseau foarte greu filme, substanțe pentru developat, hârtie foto. Iar pentru mine era prima dată când aveam atâtea filme la un loc. Aveam puțină experiență, iar calitatea fotografiilor de atunci e pe măsură. Sper ca între timp să fi îmbunătățit un pic.

În 2014 se împlineau 30 de ani de la tura din 1984. Foarte multe lucruri s-au schimbat în acei 30 de ani. Fiul meu cel mare avea în 2014 cam aceeași vârstă ca mine în 1984. Așa că am refăcut acest traseu împreună: am revăzut și fotografiat locurile pe care le vizitasem eu în 1984, am vizitat muzee ale comunismului, am făcut interviuri cu oameni care ne-au povestit cum a fost anul 1984 pentru ei.

În 2020 am refăcut drumul pentru a completa unele informații la care nu reușisem să ajungem în 2014. Spre exemplu arhivele STASI ale fostei RDG (BStU) și Arhiva Serviciilor Secrete din Ungaria (ÁBTL). Am făcut din nou fotografii cu unele dintre locurile din 1984 și am mai făcut câteva interviuri.

Muzeele pe care le-am vazut legate de perioada comunistă sunt:
Ungaria / Budapesta
House of Terror
Memento Park

Cehia / Praga: Muzeum Komunismu

Germania
Leipzig: Stasi Museum Leipzig
Berlin:
Stasi Museum
Stasi prison museum
Palace of Tears
DDR Museum
The Berlin Wall Memorial
The Museum Haus am Checkpoint Charlie – aici sunt de fapt vreo 3 muzee – galerii
Și un tur ghidat.

Polonia / Varșovia: Muzeum Życia w PRL  – un muzeu înființat de Adventure Warsaw – care ofera și turul ghidat „Communism Tour”

România
Sighet & Bucuresti: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Pitești: Memorialul Închisoarea Pitești

Unul dintre muzeele de mai sus este Muzeul Stasi din Berlin; în acest muzeu, printre multe alte exponate, am văzut un joc de puzzle fabricat în DDR. Acest puzzle formează un desen în care o familie iese la iarbă verde cu bicicletele. Acest joc de puzzle a fost expus în Muzeul Stasi în dorința de a forma o imagine cât mai completă a vremurilor pre’89. Asemănător cu acest joc, acest site formează din fotografii, din interviuri, din documente de arhivă un alt tip de puzzle. Care are același scop cu puzzle-ul expus în Muzeul Stasi: să formeze o imagine cât mai bună a schimbărilor petrecute în peste 30 de ani în 6 țări. La fel ca puzzle-ul din Muzeul Stasi și acest site are părți facile, superficiale. Dar, sperăm că cei care vor avea răbdare să sape vor găsi și lucruri serioase.
Intenționăm să punem și alte materiale pe acest site; pe de o parte din aceste materiale le avem în forma brută – le vom putea pune după ce le vom prelucra. De asemenea intenționăm să colectăm și alte materiale pentru acest site. Dacă aveți materiale (fotografii, materiale filmate, documente, povești) le puteți trimite via https://1984now.eu/contact/
Desigur că ne puteți trimite și păreri, comentarii, reclamații. Vom încerca să ținem cont de ele.

Mulțumiri:
Darius Polok pentru că a fost foarte încântat de acest proiect. Atunci când proiectul nu exista, când era doar în mintea mea.
MitOst pentru că ne-a sprijinit financiar și logistic călătoria din 2014;
Bosch Alumni Network pentru că ne-a oferit sprijinit financiar și logistic călătoria din 2020;
– Tuturor persoanelor care ne-au dat interviuri și care ne-au ajutat în aceste drumuri;
F64: în 2020 F64 ne-a împrumutat un aparat Sony A7S MK 2 și un obiectiv de 35mm. Cu care m-am înțeles foarte bine.
AFCN a cofinanțat acest proiect.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabil de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.