Slovacia

„În acea perioadă am manifestat o rezistență interioară față de sistem și ne așteptam din an în an ca sistemul să nu mai poată rezista, să cadă cumva. Și speram că Occidentul va influența în scurt timp regimul comunist și că acesta se va prăbuși până la urmă. Totuși, în 1989 am fost foarte surprinși că a sosit schimbarea la care am visat atât de mult. Nu am fost pregătiți pentru ea, chiar dacă o așteptam de mult timp. Nu am fost pregătiți să ocupăm pozițiile importante din funcțiile de stat, să înlocuim în mod adecvat politicienii comuniști care au colaborat cu regimul comunist. Dimpotrivă, acești lideri comuniști au trecut în noul sistem capitalist realizându-se, iar mulți dintre ei au rămas în aceste funcții până în prezent.”
(fragment din interviul cu Ondrej Krajňák).