Interviuri


Din dorința de a forma o imagine cât mai completă a anilor 80 am facut interviuri în fiecare țară, cu istorici, etnologi, scriitori, cercetători la muzeele comunismului și nu numai. Aceste interviuri au avut același set de întrebări: 1. Care sunt primele 2-3 lucruri pe care vi le aduceți aminte din 1984 sau în general din anii 80? 2. Comparând anul 1984 cu anul 2014 care sunt primele 2-3 lucruri la care vă gândiți? 3. Care era relația dumneavoastră personală cu societatea (prieteni, mediu profesional, societatea civilă) și cu sistemul din 1984? 4. Care este relația dumneavoastră personală cu societatea și cu sistemul de conducere de acum? 5. Povestiți-mi vă rog despre un obiect în uz în anii 80, dar care acum este ciudat, necunoscut, total depășit. 6. Această întrebare a „apărut" după drumul din 2014 în Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania și Polonia. Comparând situația din România cu cea din țările vizitate am constatat că în România regimul comunist avea forma cea mai hidoasă, astfel că interdicțiile, presiunea securității (și implicit frica inoculată în întreaga populație), lipsurile erau mai mari față de celelalte țări. De ce? De unde venea această presiune aberantă?